Cazinoul din Constanta

 Cazinoul din Constanța este o clădire istorică din municipiul Constanța. Este una dintre cele mai reprezentative simboluri ale orașului, fiind construit în anul 1909 și inaugurat în luna august a anului 1910. Se află pe faleza din Constanța, pe Bulevardul Regina Elisabeta.

Cazinoul a reprezentat una dintre clădirile emblemă ale Constanței. În zona în care se află astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o cazină, cum se numea – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști. Construcția unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene a început prin anul 1904. Inițial, planurile sunt întocmite de către cunoscutul arhitect Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect francez, D. renard - care renunță la principiile stilului românesc, în favoarea unui melanj de motive decorative ce încarcă și mai mult greoiul ansamblu. Construit (din 1908) sub influența cosmopolitană a cazinourilor epocii, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac ultimele retușuri).
Cazinoul era o sală de paiantă, cu pereții interiori captușiti cu scânduri vopsite în ulei și ”servea de distracțiune vizitatorilor în sezonul băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de binefacere organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură, pentru ziare și reviste, doua săli de jocuri și celebra ”terasă de pe malul mării”, împodobit cu drapele și destul de spațios a devenit locul de întalnire al tuturor. Lânga acest prim salon de dans se preconizează construirea de către Henry Guaracino a unui pavilion în cumunicație cu primul, situat mai jos de nivelul bulevardului.
În iarna anului 1891, o furtună dezlănțuită a distrus o parte din acoperiș, dar și un perete al fațadei, reliefând instabilitatea construcției. Expertizele au propus, și consiliul comunal a aprobat la 29 ianuarie 1892 demolarea construcției. Primarul Al. Belik decide, printr-un proces verbal, oragnizarea șantierului în regim propriu pentru reconstrucția cazinoului în aprilie 1892.
Concepută monumental, fără perspectiva panoramina si fără far, clădirea ar fi urmat să aib o sală de teatru cu scenă, cabine și loje pe ambele laturi, dar și o sală de bal de aceleași dimensiuni. Înconjurată de o galerie deschisă spre magnifica priveliște, construcția ar fi avut la subsol toate unitățiile necesare. Grandoarea proiectului se diminuează treptat, astfel încat recepția făcută mult mai târziu decât ar fi fost dispus primarul Coiciu să îngăduie, constata existența unei săli de dans cu culoar.
În lupta sa cu istorismul, Arta 1900 face tranziția către funcționalism prin recursul la ornament. De fapt, se încearcă travestirea unei necesități economice într-o inedita experiență bazată pe unicatul artizanal.
La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu și arhitecții Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitați să se deplaseze la Constanța, într-o comisie menită să studieze cazinoul din toate punctele de vedere. Rezultatul inspecției s-a materializat printr-un important document care conține opiniile documentate și bine susținute ale unor personalități de real prestigiu. Observațiile privesc adăugarea de spații: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie și dependințele necesare, restaurant care va fi pus în legatură cu terasa din spatele ușii vitrate, care să nu obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat și degajarea scării de onoare printr-o arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar și suprimarea de trepte sau ferestre.
Ultimele lucrări de restaurare și modernizare ale Cazinoului au fost efectuate în anul 1937 de către proiectantul Daniel Renard.
TEXT:  Wikipedia
FOTO: DUNGHA