miercuri, 27 iunie 2012

amestecate

...amestecate... ce inseamna "turist in romanica"?

...drumuri sparte, deseuri menajere in cele mai inaccesibile locuri, manele in "parcarile" de pe platourile transalpinei, buturugi seculare in locul copacilor pe care ii cunosteai din copilarie, zimbri plictisiti, refugii arse in care te intampina mirosuri de voma si defecatii, sticle de spirtoase, gume de mestecat pe sub manerele bancilor, balustradelor si lanturilor de pe stanci, lacate pe portile bisericilor, peste congelat si fructe de mare in bucatariile pastravariilor, peturi pe post de geamanduri intre nuferii si pelicanii din delta, ion+maria=love...

ce noroc ca mai exista romantici mincinosi care stiu sa se joace in 'fotosop' si optimisti ignoranti care sa-i creada! 
























12 comentarii:

CIMPOACA LAURENTIU spunea...

superbe

Cristian spunea...

Frumoase imagini!

Pinocchi0 spunea...

AnDRAW, nu, n-ai dreptate.

AnDRAW spunea...

...serios, pinochio?! ;) inseamna ca azi esti optimist. :D

April spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Unknown spunea...

aceleasi lucruri le vezi si in alte parti..depinde ce vrei sa vezi..

Unknown spunea...

si tu ai vazut si lucruri frumoase..cred ca acestea sunt mai numeroase..

AnDRAW spunea...

S-hell, eu sunt un romantic optimist sau un mincinos ignorant, functie de ocazie. :) ...iar majoritatea pozelor mele cred ca iti raspund la intrebare.

Pinocchi0 spunea...

De cînd am intrat in joc la "2 cents", am fost tentat de cîteva ori să postez niște imagini rele, sarcastice, cu eticheta "tipic românesc". Dar n-am făcut-o, și n-am s-o fac, pentru că atitudinea mi se pare greșită. Este o atitudine pe care am regăsit-o în textul tău introductiv, chiar dacă nu în fotografii, dar aici întregul e important. Atitudinea asta sarcastică mi se pare foarte răspîndită în România -- un motiv în plus să nu o fac și eu. Nu știu cîți cititori avem aici, cert e că avem, numărul nu contează, iar gestul de a le oferi niște imagini și, implicit, niște păreri și atitudini, este un gest pedagogic, deci care implică răspundere: indiferent dacă vrem sau nu, dacă ne place sau nu.

În rest, nu pot decît să repet cele spuse mai sus, de ceilalți: lucruri urîte vezi peste tot. Unul din cele mai impresionante lucruri pe care îl observ zi de zi în Japonia este felul în care vad japonezii lumea și în care se prezintă pe ei înșiși: este exact opusul atitudinii de care vorbeam. Iar rezultatul este arhicunoscut.

AnDRAW spunea...

Dragii mei, daca nu v-as raspunde ar insemna ca nu va respect suficient...
Postarea mea se vrea un manifest. Poate ca textul incepe cu un sarcasm dar propozitia finala se vrea rezolvarea situatiei, se vrea sa fie puntea cu care traind in lumea reala, descrisa in primul paragraf, trecem in lumea pe care o dorim si o cream prin fotografiile noastre.

Pinocchi0, vorbesti de intreg, de imaginea de ansamblu si de spectatorii nostri. Sa o iau pe rand:
intregul in acest caz e dat de primul paragraf, de urmatoarea propozitie, care fiind finala se vrea si concluzie, de poze si de intelesul acestora trei combinate. Mi-e greu sa cred ca toate astea impreuna nu arata o condamnare si o revolta impotriva situatiei de facto, o alternativa posibila a acestei realitati si o dorinta de cum imi doresc realitatea;
spectatorii nostri... pe iei ii suspectez de inteligenta de a intelege ce vreau sa spun, de optimismul ca situatia curenta se poate schimba, de romantismul care ii face sa mearga cu incredere inainte pe calea schimbarii, de minciuna care venita din dorinta de a avea o tara admirata ii face sa posteze viziunea lor frumoasa desprea aceasta tara si de ignoranta care ii face sa ramana in aceasta tara pentru a ajuta la aducerea in realitate a viziunii lor. (ghilimelele pune-le tu unde crezi ;) )

...Japonia... e alta cultura... e cultura rusinii... e cultura lumii interiorizate ...e altceva si nu e nici fair si nici obiectiv sa compari.

Pinocchi0 spunea...

AnDRAW, mulțumesc pentru răspuns. Impresia mea totuși rămîne. Hai sa ne uităm încă o dată la text:

În primul rînd, se deschide cu o modificare a titlului original, în care "Românica" are conotația inevitabilă de țigănie, șatră, mizerie, dar mai ales: degradare, pentru că a fost cîndva "România", iar acum e doar "Românica".
În al doilea, descrierea neiertătoare ocupă mai bine de trei sferturi din text. Spun neiertătoare, pentru că atributele folosite sînt dure (nu știu să existe lucruri cu mult mai respingătoare decît cele numite), apoi pentru că se întinde în egală măsură și în lumea materială (drumuri sparte, deșeuri etc.), și în lumea spirituală (dragostea, credința, comuniunea cu natura).
În fine, la fel de neiertătoare este și așa-zisa concluzie, sau mai degrabă cheie: Cel care prezintă lucrurile astfel (aici: fotograful) este un mincinos, iar cei care îl cred niște ignoranți. Frumosul devine deci obiectul tranzacției (necinstite dar de succes) dintre mincinos și naiv.
Urmează imaginile, care sînt, conform explicației, "fotoșopate". Originalul este indiscutabil frumos, știm asta, așa cum o știe și fotograful, dar tocmai explicația dată de textul introductiv te face să pui la îndoială autenticitatea frumosului de sub stratul gros de fard. Astfel, frumosul (absolut, deci indestructibil) este ocultat, relativizat, mînjit (vezi degradarea sugerată de titlu), iar spectatorul mințit și ținut în ignoranța. Iar cel care o face este artistul.

Concluzie mai destructivă nici că se putea!

În altă ordine de idei, Japonia este o țară ca oricare alta, ca și România. Ce înseamnă comparație? Cînd vezi două lucruri oarecare, automat le compari, pentru că așa funcționează percepția și cogniția. Întrebarea este: pînă unde duci comparația, și ce concluzii tragi? Pentru mine, comparația este un mod de a-mi lărgi orizontul, ceea ce mă face, pe mai departe, să observ mai multe. În speță, cunoscînd Japonia ajung să văd în România, prin contrast, lucrurile pe care le-am explicat mai sus. Iar explicația mea, vezi bine, nu este în genul "vaai, de ce nu sînt și românii ca japonezii?", sigur că ar fi nedrept; de obiectivitate ce să mai vorbim. Dar vaidece-ul ăsta mi se pare omniprezent la români, mi se pare strîns legat de imaginea României ca paradis degradat, și exact asta vroiam să spun cînd am deschis discuția: este o atitudine greșită din mai multe puncte de vedere, ceea ce nu are mare lucru de a face cu optimismul sau pesimismul.

Cele bune,
P.

AnDRAW spunea...

Inutil sa continuam polemica aici. Pana la urma eu mi-am explicat intentia si in cuvinte clare.

Fiecare simte si vede dupa sufletul lui, dupa zbaterile proprii, dupa firea sa. Si ca sa fac iar o gluma (probabil nepotrivita), in cultura populara de la noi exista o vorba potrivita pentru situatia asta: "Hotul striga hotii." sau "Hotul recunoaste hotul." :) Pentru mine imputul tau e valid: exista si oameni care percep altfel decat am intentionat postarile mele - nu e o noutate. :) Te asigur inca o data ca interpretarea torsionata pe care ai dat-o cuvintelor mele dupa explicatia data de mine, nu
ma caracterizeaza si nu am intentionat-o nici o clipa. Cat despre "fotosoparea" pozelor prezentate aici, trebuie sa spun ca in afara de a doua fotografie care e un hdr prin suprapunere de layere si masti, celelalte au suferit numai manipulari acceptate in concursurile clasice de fotografie.

In concluzie, daca doresti continuarea dezbaterii despre aceasta postare te invit pe mail: andraw40@yahoo.com

Numai bine,
AnDRAW